Fântână

Petrec bâlbâind şcolăreşte
să’nvăţ matematici de timpuri
căutând conjugări pe’anotimpuri,
să scad clipa ce mă opreşte.

Cu duhul şi trupul în schimburi
sap iasca ce’mi sunt omeneşte,
ce’n setea de Tin’ veşniceşte,
să scot o fântână de nimburi.

Consum azi eternu’n secunde
cum picură lacrima’n mare,
cu ce?, cine?, cât?, când? şi unde?…

Dar, Doamne, cu sfântă chemare
în dorul din Tin’ mă ascunde
să nu’Ţi pierd o clipă’n uitare.