Din culisele iubirii

De fapt e normal să citeşti ce îţi place:
un răsărit de soare,
o ceaţă toamna,
un gest, o floare… chiar şi
în ochii ei – dacă te mai priveşte
la fel sau
nici nu e atentă la subiectul
care îl citeşte…
E normal să fie şi neatentă…
Mai ales dacă ghioceii au răsărit azi
dimineaţă
mai repede cu o zi… ca semn
că se apropie anotimpul iubirii…
Dar mai ales e normal să primească
flori, nu doar
privirea ca o floarea-soarelui care
se întoarce după ea…
E normal
să faci şi gestul ăsta – subiect
de citit dragostea.
De fapt
e normal să citeşti ce îţi place…

Presupun

Presupun că noaptea’i o substanţă
din care se face tuş pentru scris
viitorul.
Şi cu dimineaţa se citesc primele
rânduri din el (ca o veste),
după care se adună ziua
într’un fel de ipoteză… şi se încearcă
a rezolva câteva probleme de
viaţă:
hrana,
apărarea,
un fel de stare de meditaţie
şi dragostea.
Am zis: presupun că noaptea’i
o substanţă… Dar mai bine era
ziua…