Mocnită iubire

Mocnită iubire îşi mistuie-n mine,
cu ploapele-nchise în vise senine,
trudita-i putere ce-şi poartă prin vine
un rai cu-al lui cântec n-acorduri divine.

Adusă în fire cu slăvi s-o-ncunune,
abilă să-nvie o viaţă-n genune,
azi luptă cu mine, cu-a jertfei minune,
să facă un templu de har ce n-apune.

În ochi simt nisipul din stele

Un dor purulent îmi încheagă
din reci amintiri şi-ndoială
un vis învelit ca-n spoială,
ce-şi tăinuie teama ce-o neagă.

Cu gândul c-a fost jovială,
îmi sforăi suflarea beteagă,
şi las voia soartei s-aleagă:
mă las unui vis la-nvoială.

Îmi număr nisipul din stele
luptând să-nţeleg infinitul;
şi-n vis mă frământ cu iubirea.

Învăţ în răbdare jertfirea
punând viaţa-n ură cu mitul;
şi-n ochi simt nisipul din stele.

Azi e mai frig

Azi e mai frig şi… mai că plouă.
Lăsând să treacă clipa goală
îmi strâng iar mainile în poală
cum aş trăi o viaţă-n nouă.

Prins ca-n oglindă, viitorul,
îmi arde focul amintirii,
iar din culisele iubirii
adun cenuşa cu fiorul.

La flacără de amintire
îmi încălzesc stingher speranţa,
iar viitorul cu chitanţa
îmi cere preţ drept vechea fire.