Duc iar paharul gol la gură
mai 26, 2009
Sloi răscolind vreun foc în zgură
sau asmuţind c-un vis regrete,
de a nădejdii arsă sete
duceam paharul gol la gură.
Privind, ca sfântul pe perete,
osânda, cu-a dreptăţii ură,
tăceam tăcerii, ca o pură
coincidenţă de regrete.
Eu vinovat, că-mi vreau un bine,
Cerul judecător, că-l are,
şi liniştea procuratură,
scandând procesele cu mine,
încă-n reală simulare,
duc iar paharul gol la gură.
iunie 14, 2009 at 10:54 am
“reala simulare”?…
“Isus lupta cu soarta si nu primea paharul …
Cazut pe branci in iarba, se-mpotrivea intr-una.
Curgeau sudori de sange pe chipu-i alb ca varul
Si-amarnica-i strigare starnea in slavi furtuna.
O mana nendurata, tinand grozava cupa,
Se cobora-mbiindu-l si i-o ducea la gura …
Si-o sete uriasa sta sufletul sa-i rupa …
Dar nu voia s-atinga infama bautura.
In apa ei verzuie jucau sterlici de miere
Si sub veninul groaznic simtea ca e dulceata …
Dar falcile-nclestandu-si, cu ultima putere
Batandu-se cu moartea, uitase de viata!
Deasupra, fara tihna, se framantau maslinii,
Pareau ca vor sa fuga din loc, sa-l mai vada …
Treceau batai de aripi prin vraistea gradinii
Si uliii de seara dau roate dupa prada.”
vasile voiculescu, In gradina Ghetsimani