s-a mutat ceasul

după ceasul vechi e târziu
a trecut generaţia
muzicii din anii ‘60
s-a mutat ora
începând de azi
manelele dezbracă oamenii
pe afişe fiind nesemnificativ
trecute data şi locul

când mai tragem un pui de somn la operă?

schimbul 2

după ora unu noaptea soarele
apune dea binelea
abia departe undeva
răsare steaua mea
să te lumineze

suntem 24 de ore:
zi şi noapte
tu să mă veghezi cu grijă
iar eu cu protecţie
tu cu lumină iar eu
cu odihnă

apusul soarelui e sărut
iar răsăritul embrionul
dragostei noastre fără certificat

veşnicia va fi primul născut
apoi unul câte unul visele noastre

şi rochia de mireasă

nu fac aluzie
îţi stă bine în alb
astăzi neprihănirea mea a ocolit
îngerii buni
de când te-am zărit
m-am gândit să-ţi cumpăr un inel
să am de-acum păzitorul meu:
când greşesc să mă cerţi
când întârzâi să îmi dai
hrană rece
când uit să îţi aduc o floare
să nu mă priveşti în ochi o zi
şi aşa mai departe

fără aluzie îţi stă bine
de când te-am zărit

noaptea într-o nucă de cocos

(variantă)

jos doarme pe zestre un plod
morbid prins de-al nopţii năvod
şi-n uşă de vise aprod
e timpul în cocos

culorile-s date de-un orb
în mii de culori e un corb
în zbor şi cu aripi de colb
e timpul în cocos

aud ca un glas de sărut
din nucă-n timpanul meu mut:
Boaz a găsint-o pe Rut
cu timpul în cocos

un plod printre faguri de vis
vad corbii hrănindu-mă-n vis
iubind în culori şi în vis
cu timpul în cocos

când vii?

ascultam cum bate inima
încet
departe ca-ntr-o scoică
marea
respira parfumul Tău
nou
din ce în ce mai leneşă
ca amintirea
ca o furtună stată
ca un dictionar fără explicaţii
conţinând toate verbele la gerunziu
ca mine fără glas, fără auz…
fără mâna cu care scriu cu igrasie
amintiri
pe zidul plângerilor
pus între mine şi Tine
de păcate

dacă se-opreşte degeaba Te-ntorci
Doamne

crucifixuri

şlefuiam la trei cruci
două cioplite la topor şi una
ca dintr-o bucată

două pe punctul de a spune
nu
cealaltă bine sortită

m-am simţit smuls de pe fiecare
ca un crucifix abandonat,
ca o haină zdrenţuită
aruncată pe marginea drumului,
ca distanţa dintre minus infinit şi plus
infinit

m-ai substituit cu puritatea
dragostei Tale

noapte

întâi se calcă pe noapte încet
apoi se îndreaptă ce s-a şifonat
se încearcă a tăia o buclă
prin care se priveşte de pe lună
cum doarme
destul de departe
un nume de stea.

negreşit
că inima de acum
bate într-o scoică
încă gustând perla durerii neînţeles
sperând ca deznădejdile în moarte

Lupii-n turmă

Apropo:
n-ai uitat de lupii ăia,
care cresc în turmă?!…
Ei între ei îşi spun oi.
Când îi dezmierzi ca pe nişte mieluşei
devii prada lor…
Apropo:
ai fost ieri la biserică?…
…Îmi împrumutase umbrela
şi mă tem să-l dezmierd…
Apropo:
să nu uiti!…

De altfel, cum ţi-a fost azi?
Ai mâncat ceva?
Pari puţin obosit…
Apropo:
nu vreau să te dezmierd…
Dar… să nu uiţi!…

Când vii?

Am ascultat de multe ori cum bate inima.
Acum bate încet…
şi cu cât eşti mai departe,
cu atât mai încet…

Dacă se opreşte degeaba te întorci!…

Duc iar paharul gol la gură

Sloi răscolind vreun foc în zgură
sau asmuţind c-un vis regrete,
de a nădejdii arsă sete
duceam paharul gol la gură.

Privind, ca sfântul pe perete,
osânda, cu-a dreptăţii ură,
tăceam tăcerii, ca o pură
coincidenţă de regrete.

Eu vinovat, că-mi vreau un bine,
Cerul judecător, că-l are,
şi liniştea procuratură,
scandând procesele cu mine,
încă-n reală simulare,
duc iar paharul gol la gură.