când vii?

ascultam cum bate inima
încet
departe ca-ntr-o scoică
marea
respira parfumul Tău
nou
din ce în ce mai leneşă
ca amintirea
ca o furtună stată
ca un dictionar fără explicaţii
conţinând toate verbele la gerunziu
ca mine fără glas, fără auz…
fără mâna cu care scriu cu igrasie
amintiri
pe zidul plângerilor
pus între mine şi Tine
de păcate

dacă se-opreşte degeaba Te-ntorci
Doamne

Azi e mai frig

Azi e mai frig şi… mai că plouă.
Lăsând să treacă clipa goală
îmi strâng iar mainile în poală
cum aş trăi o viaţă-n nouă.

Prins ca-n oglindă, viitorul,
îmi arde focul amintirii,
iar din culisele iubirii
adun cenuşa cu fiorul.

La flacără de amintire
îmi încălzesc stingher speranţa,
iar viitorul cu chitanţa
îmi cere preţ drept vechea fire.

un eu

vitrină de faguri de clipe,’amintirea,
hrăneşte un trântor, iluzia minţii,
şi dulcegării îmi îneacă toţi dinţii
c’aş fi fost un altul, că nu’i dreaptă firea.

nu ura, să zic, îmi ascute azi zimţii,
nu moftul că ştiu, sau am ştiut ce’i iubirea,
şi nu răutatea că n’am împlinirea,
ci faptul de’a'mi fi eu iluzia minţii.

cu farduri maschez şic, agale o viaţă
şi cert orice strop ce’ar pica chiar din slavă
că’mi strică aspectul, că’mi clăteşte faţa.

silit la oglindă de setea mea cavă
urăsc trandafirul zărind o paiaţă:
tot flerul din mine’i topit ca de’o lavă.