cadenţă pe secţiunea de aur

octombrie 15, 2009

la numărul 1 se bat trei cuie
la numărul 2 se înmoaie un burete
în fiere şi oţet
la numărul 3 pe lângă cele trei cuie
şi spinii de pe cap
se înfinge o suliţă

se crează un ritm ternar
după modelul desăvârşirii
în care se strigă un bocet
cât tot iadul
cu care se alungă păcatul
în final se priveşte în sus
şi se apreciază culoarea
albastru sub formă de rugăciune

Nocturnă

aprilie 20, 2009

Azi cerul e mai în nocturnă
şi-atârnă de el orb privirea,
urcând pe trepţi de clipe firea
spre veşnicia în diurnă.

Azi muzica-i celestă-n noapte:
un grai tăcut de zeitate.
Rob liber în singurătate
îmi strig Stăpânu-n gând de şoapte.

Să-mi picure o stea în cale,
rabd linişti zgâriind timpane.
Presar nădejdile pe rane
drept note-n recviem agale.

Noaptea

ianuarie 5, 2009

Noaptea cerul se priveşte
în sus şi adânc, şi se ascultă
şoaptele tăcerii.
Se alege o stea şi se urmăreşte
până la dorinţa din inima ta.
Te va conduce exact cu gândul
că eşti destul de departe
de ea. Nu trebuie să te sperii:
eşti cel puţin mai cer decât ea.
Apoi se schimbă rolurile:
te priveşte ea în jos, iar
tu, de pe cer, îi şopteşti cu
tăcere şi răbdare: Dumnezeu
are grijă de universul Lui.

Apropo de credinţă

decembrie 23, 2008

Căruntul auz al vremii de ieri
îmi cheamă şoptit muzica mea.
Muzica
pasului care îşi ridică mersul, risipind
câteva fire de praf. Mai ostenit
parcă ca niciodată,
praful îşi aşează tăcerea -
liniştea, neştiinţa, răbdarea – peste
mai vechiul praf, abia urmarind
aceeaşi cădere.
Zic: pământul
e praf… Eu sunt pământ… Mai sus
puţin e cer…
Apoi, mai sus şi peste tot e cer,
şi ca un fel de încăpere la toate
e liniştea…
Pun
o întrebare: când?
Şi
Dumnezeu răspunde: şşt! A şaptea zi
am creat liniştea…
Pun a doua întrebare: de ce?
Şi mă trezesc
că nu mai văd…
Pun a treia
întrebare:
unde?
Şi ma trezesc că nu mai pot
vorbi…
M’am hotarât: am rămas
să aştept…

Din culisele iubirii (4)

decembrie 17, 2008

Unde cresc trandafirii şi ceru’i mut,
şi raze de întuneric sfâşie lumina
ca nişte ferestre închise,
acolo creşte şi iubirea.

Ea e ceva ca o sincopă:
urmează după o pauză,
şi o urmează o pauză.
De obicei rimează pe început
şi pe sfârşit începe.
E fără partitură.
Cine joacă în rolul ei nu îşi poate
memora partitura,
nu are.

Recomandare:
a se merge la cumpărături odihnit
şi împreună.

Amintirea

decembrie 17, 2008


Tăcutul muzeu, amintirea,
numără timpul în straturi de praf…
…praf de tăceri,
de cuvinte,
de paşnic sau tulbure mers,
de prea micşoratele cvinte din muzica
teluricului vers…

Umbra mea,
repede’n el, ridică în nor valuri praful
(amestec de cer şi pământ)
să caute rimă la sfânt.
Şi’n coate am şters iarăşi glaful ferestrei
cu vise şi zel.

Prieten încă aşteptării
ma cert cu speranţa pe mâine
să’mi dea măcar rata de pâine.

Dărâm cu azi un viitor,
clădesc cu ieri alt viitor,
dar în trecut nu pot a fi.
Am fost şi sunt cât timp e zi…
Dincolo’i decât DUMNEZEU.

Sonet despre Golgota

decembrie 16, 2008

Trasând cu ieri pe cruce drumul
şiroaielor de preasfânt sânge,
aud şi Golgota cum plânge,
şi dragostea vărsându’şi scrumul.

Aud ciocan bătând cum frânge,
să stoarcă dintr’un Crin parfumul:
zdrobita jertfă să’şi dea fumul
spre cer – miros de Fiu şi sânge.

Avid, străbat în duh mistere…
Urc cumpăna Golgotei, poate,
să scot cerul din agonie…

Dar din adânc de efemere
târăsc pe loc vecia’n coate,
şi ceru’n slăvi de har mă’mbie.

pace (Efeseni 1:1-2)

noiembrie 24, 2008

har si pace de la DUMNEZEU, TATAL nostru, si de la DOMNUL ISUS HRISTOS.

cateva intrebari:
care este sursa pacii de mai sus?
la ce fel de pace se refera PAVEL?
cum ne’a fost data pacea?
cum se manifesta aceasta pace?

pacea este una din atributele lui DUMNEZEU.
este o insusire a roadei DUHULUI SFANT, DUH SFANT care de fapt este DUMNEZEU.
este aerul care il respira partasia in DUMNEZEU.

ce este un salut?
salutul este acel “ce bine ca te vad”, sau “ce bucurie ca ne intalnim”.
salutul de pace ar suna cam asa “ce placut e sa respiram o clipa impreuna linistea (echilibrului, increderii, iubirii) lui DUMNEZEU.

ce inseamna echilibru, incredere, iubire din DUMNEZEU (in relationarea TRINITATII)?
DUMNEZEU TATAL cand are sa spuna ceva despre DUMNEZEIRE arata spre FIUL: ACESTA este FIUL MEU PREAIUBIT… (MATEI 3:17, 17:5; 2PETRU 1:17)
ISUS prin viata LUI proslaveste pe TATAL: …si DUMNEZEU a fost proslavit in EL. (IOAN 13:31, 14:13; 1PETRU 4:11)
DUHUL SFANT proslaveste pe TATAL si pe ISUS prin lucrarea LUI in BISERICA… (1CORINTENI 2:4, 2:10, 2:12, 12:3; 2CORINTENI 3:18)
mereu FIECARE arata spre CELALALT… altfel spus, NATURA pe CARE o poarta FIECARE este comuna, fiecare PARTE da celeilalte PARTI toata increderea ca fiind sub acelasi NUME, de DUMNEZEU… circula o liniste a increderii totale…
de exemplu:
ISUS a fost trimis pt a face lucrarea de rascumparare a omenirii, de impacare cu DUMNEZEU… daca a fost trimis de TATAL, TATAL I’a dat toata increderea ca IL reprezinta… ba mai mult spune ca EL este oglindirea slavei lui DUMNEZEU (EVREI 1:3)… adica daca e FIUL, in EL e TATAL, e cum ar fi TATAL… e reprezentarea plina a TATALUI…
si asa FIECARE PARTE a TRINITATII ISI are lucrarea si nu se suprapun haotic in lucrare… doar din pricina armoniei desavarsite a relationarii in DUMNEZEIRE…
pacea din DUMNEZEU exprima aceasta liniste a armoniei, a increderii, a iubirii LUI…

salutul de pace ar trebui sa acorde aceasta liniste, libertate in care sa nu existe nici cel mai mic fir de viclesug, ascunzis, mandrie, sau vreo alta forma egoista ci sa lase exprimarea unei relationari ca in DUMNEZEIRE…

cand se poate manifesta pacea?
numai in cazul cand exista macar doua parti care relationeaza. nu exista pace solitara. pacea e un acord intre doua parti (om cu om, om cu DUMNEZEU).
de aceea cand PAVEL vine cu salutul din partea lui DUMNEZEU aduce in salut cel putin doua PARTI din DUMNEZEIRE (de la DUMNEZEU, TATAL nostru, si de la DOMNUL ISUS HRISTOS).
chiar daca salutul am spune la prima vedere ca e o forma de inceput al unei epistole, un sablon literar, nu trebuie sa pierdem din vedere ca toata SCRIPTURA este insuflata de DUMNEZEU, este CUVANTUL lui DUMNEZEU, este DUMNEZEU… de aceea nu este lipsit de puterea de a transmite ceea ce exprima… si orice sens al lui este incarcat si cu puterea despre care vorbeste…
apoi de la DUMNEZEU, TATAL nostru, arata de fapt sursa, CINE a fost initiatorul unui plan de a face acest dar..
si de la DOMNUL ISUS HRISTOS, ni se da MEDIATORUL prin care am ajuns la acest dar… CEL care a mediat legatura noastra cu DUMNEZEU…

PAVEL, purtatorul pacii (salutului), apostol (adica trimis) al lui ISUS HRISTOS, si asta in acord cu DUMNEZEU (prin voia LUI) spune de fapt armonia DUMENZEIRII in care intra si PAVEL… el aduce pacea care deja o poarta, o are… nu doar vorbeste despre o pace in DUMNEZEIRE, care o poate da DUMNEZEU, ci este un membru al ei care transmite mai departe, alesilor din EFES si tututror celor care sunt integrati in acest sistem (planul lui DUMNEZEU)…

hmm! de cate ori pacea noastra nu este un cuvant banal care nu aduce o atmosfera a CERULUI in jurul nostru… si nu arata ca am fi intr’o relatie de pace cu DUMNEZEU, dar cu ceilalti… nu poti pretinde ca aduci CERUL cu tine atat timp cat nu esti integrat in armonia LUI…

nu poti fi purtatrul unui salut de pace, sa aduci linistea increderii, iubirii, echilibrului in jurul tau cand nu le ai in tine, prin relationarea ta cu DUMNEZEU…

ce este harul?
cum putem fi purtatorii lui?
har – aceata este pozitia, starea nemeritata primita la fel cum si pacea
pozitie data de faptul ca am intrat in planul lui DUMNEZEU fara nici un atu al nostru, ci prin alegerea lui DUMNEZEU…
harul este schitat in capitolui 1 in continuare…

har si pace de la DUMNEZEU, TATAL nostru, si de la DOMNUL ISUS HRISTOS!!!

sonetul tăcerii

noiembrie 17, 2008

poţi în raze să clădeşti din temple slavă,
chiar şi ceru’n mângâieri să’l cerni pe ele,
şi c’o vorbă s’aduci noapte fără stele,
fără dor, pe’o inimă de linişti cavă.

poţi să ţeşi din boreale zări perdele
peste timpul ce’şi prelinge cu zăbavă
înţelesuri şterse pe’o limbă gângavă
şi c’o vorbă s’aduci noapte fără stele.

poţi să curmi din linişti taine pentru viaţă,
să le’nşiri pe timpuri ca pe’un fir de aţă,
să pătrunzi cum trece’o rază prin zăbrele…

poţi să plângi nestăvilite râuri greul
cu aproapele alături, să’ţi pierzi eul,
şi c’o vorbă s’aduci noapte fără stele.