În ochi simt nisipul din stele

Un dor purulent îmi încheagă
din reci amintiri şi-ndoială
un vis învelit ca-n spoială,
ce-şi tăinuie teama ce-o neagă.

Cu gândul c-a fost jovială,
îmi sforăi suflarea beteagă,
şi las voia soartei s-aleagă:
mă las unui vis la-nvoială.

Îmi număr nisipul din stele
luptând să-nţeleg infinitul;
şi-n vis mă frământ cu iubirea.

Învăţ în răbdare jertfirea
punând viaţa-n ură cu mitul;
şi-n ochi simt nisipul din stele.

În suflet de orchestră

În suflet de orchestră,
andante cântec -
iubirea’n cântec
adună dor, terestră.

În suflet de odihnă,
balans de cântec -
iubirea’n cântec
îşi arde jertfa’n tihnă.

În suflet de strigare,
un corn în cântec -
iubirea’n cântec
din cer face chemare.

În suflet, mai divină,
şoptit, şi’n cântec -
iubirea’n cântec -
e’o stea pe cer, senină.

Din culisele iubirii (4)

Unde cresc trandafirii şi ceru’i mut,
şi raze de întuneric sfâşie lumina
ca nişte ferestre închise,
acolo creşte şi iubirea.

Ea e ceva ca o sincopă:
urmează după o pauză,
şi o urmează o pauză.
De obicei rimează pe început
şi pe sfârşit începe.
E fără partitură.
Cine joacă în rolul ei nu îşi poate
memora partitura,
nu are.

Recomandare:
a se merge la cumpărături odihnit
şi împreună.

un eu

vitrină de faguri de clipe,’amintirea,
hrăneşte un trântor, iluzia minţii,
şi dulcegării îmi îneacă toţi dinţii
c’aş fi fost un altul, că nu’i dreaptă firea.

nu ura, să zic, îmi ascute azi zimţii,
nu moftul că ştiu, sau am ştiut ce’i iubirea,
şi nu răutatea că n’am împlinirea,
ci faptul de’a'mi fi eu iluzia minţii.

cu farduri maschez şic, agale o viaţă
şi cert orice strop ce’ar pica chiar din slavă
că’mi strică aspectul, că’mi clăteşte faţa.

silit la oglindă de setea mea cavă
urăsc trandafirul zărind o paiaţă:
tot flerul din mine’i topit ca de’o lavă.