Omul:

Un pământ ce poart’un nume
şi viaţa’l joacă’n glume,
făcându’i din zile sume,
într’un chip să îl rezume;

un neant ce se deşteaptă
şi tot cerul îl aşteaptă
c’ar fi inimă’nţeleaptă
c’ar trăi, de viaţă aptă
(că şi’ar ţine calea dreaptă).

Nu mă întreba de mine:
trec şi eu şi altul vine.
Că trăieşti, o ştii prea bine,
porti un Dumnezeu în tine.

Cum Il ştii şi cum te ştie
vor şti vecii ce’or să vie,
că de drag sau de furie
te’a îmbrăţişat o glie.

Aleg cate’un azi

Aleg câte’un azi pentru mâine
să’l leg într’un ieri veşnic Ţie
ca filă’n istoria vie
ce’o strângi pentru îngeri drept pâine.

Mă cert cu pământul şi dogma,
şi rugile plâng amintirii
că nu’şi mai găsesc azi iubirii
credinţă măcar cât la Toma.

Găsesc doar un leagăn pe care
adorm câte’un trebuie oare?…

Amintirea

Tăcutul muzeu, amintirea,
numără timpul în straturi de praf…
…praf de tăceri,
de cuvinte,
de paşnic sau tulbure mers,
de prea micşoratele cvinte din muzica
teluricului vers…

Umbra mea,
repede’n el, ridică în nor valuri praful
(amestec de cer şi pământ)
să caute rimă la sfânt.
Şi’n coate am şters iarăşi glaful ferestrei
cu vise şi zel.

Prieten încă aşteptării
ma cert cu speranţa pe mâine
să’mi dea măcar rata de pâine.

Dărâm cu azi un viitor,
clădesc cu ieri alt viitor,
dar în trecut nu pot a fi.
Am fost şi sunt cât timp e zi…
Dincolo’i decât DUMNEZEU.