Auzi?… să nu dormi la serviciu!

Ploua.
O mare cădea din cer, să inunde grădina
mea… şi nu aveam umbrelă…
Acum e secetă…
Frunzele sunt ciuciulite… şi nici
n-a pârguit grădina…
Mâine soarele va fi la asfinţit
şi eu gândindu-mă să vină noaptea,
să dorm…

De ce mă asculţi când îmi vorbesc?… că
ieri e aceeasi ploaie, azi aceeaşi secetă…
şi mâine aceeaşi noapte…

Dacă plouă mă tem:
nu trebuie să fiu ingrijorat că mâine e
secetă de ceva?…
Dacă e secetă ma tem:
aseară n-am putut să dorm gândindu-mă
de ce…
Nu! dacă va fi noapte voi dormi!…

Degeaba m-aş ascunde, că oriunde
eu am fost ploaie, sunt secetă şi
mă tem de noapte… mă tem că dorm şi acum…

Noaptea asta stelele dorm

Nu!

Noaptea asta stelele dorm…

Nu sclipesc, stau nemişcate pe cer.

Mă gândesc că mă vor visa

măcar noaptea asta…

Adevărat: nici eu n-am mai visat de mult

stele…

Nici măcar pe mine o stea…

De când cu tăcerea asta,

care curge cu greutate,

de sus în jos…

E sigur!

Noaptea asta stelele dorm…

Oare mă vor visa?!

Mă vor visa măcar ele pe mine?!

Aseară aţipiseră doar puţin,

pentru că plouase…

Era înnorat şi ploua…

(Înţelegi, ploaia înseamna necazuri)

Dar acum, da!

Noaptea asta stelele dorm…

Şi mă gândesc:

măcar noaptea asta

să visez că-s o stea…

Măcar noaptea asta să dorm

şi să mă visez unul din sorii

de deasupra norilor…

Ploaie

Timpul îşi varsă noaptea
în stropi de viaţă.
Departe de el, sufletul meu aprinde
un foc. Încălzesc la foc două
dorinţe, până nu se apropie ploaia:
1. Vreau să citesc despre anatomia
unui vis nou-născut;
2. Când am visat prima oară că
m’am căsătorit aveam trei feluri
de a vorbi: cu tăcere,
cu răbdare,
şi cu dragoste. Vreau
să mai adaug un limbaj: limbajul
singurului “doi”.
Ah! Mi’am uitat umbrela. Mereu
mă ia ploaia pe nepregătite.