Nocturnă

Azi cerul e mai în nocturnă
şi-atârnă de el orb privirea,
urcând pe trepţi de clipe firea
spre veşnicia în diurnă.

Azi muzica-i celestă-n noapte:
un grai tăcut de zeitate.
Rob liber în singurătate
îmi strig Stăpânu-n gând de şoapte.

Să-mi picure o stea în cale,
rabd linişti zgâriind timpane.
Presar nădejdile pe rane
drept note-n recviem agale.

Sonetul veşniciei

Cum roade umbra’n stâncă
şi’n pas tăcând o lasă,
aşa’i luptând rămasă
vecia’n Chipu’Ţi încă.

Aşa, pe’ntinsă masă,
sufletu’mi o mănâncă
cu ieri şi mâine încă -
prin jertfa’Ţi luminoasă.

Azi… lâncezând iubirea
pân’ la cotor de doruri,
sărind din doage firea…

Dar şi’n labile scoruri
rivalizând menirea
cu’necăcioase’onoruri.

adânca si rara tăcere

adânca şi rara tăcere
culeasă în snopi de dureri,
în clipe de har efemere,
mi’o dă pe’a’ iubiri’adieri.
când paşi pe golgota urc’ dorul,
de’al slăvii izvor insetaţi,
ca simon să simt, dă’mi fiorul,
sub cruce, alături de fraţi.

cufundă’mă, DOAMNE,’n tăcere,
să pot povesti, fără grai,
curat’a iubirii putere
în fapte, urmând al TĂU trai!

adânca şi rara tăcere,
săpată pe CHIPU’ŢI divin,
în luptă cumplită ŢI’o cere
şi inima mea ca alin…
deplin să primesc vrednicia,
în haru’ŢI ceresc ancorat,
să pot să rodesc veşnicia
în slava iubirii’mbrăcat…