pariu cu fericirea

zic: măcar de-ai fi…
ea zice: pariu pe cât?
zic: pe viaţa mea…
ea zice: de nu… pe a mea…
zic: câştig!
ea zice: câştig!

avea dreptate: după ce pierd eu
degeaba există.
şi dreptate aveam şi eu: dacă nu-i
degeaba câştig.

înţelept bătrânul:
“numai dincolo oi mai găsi fericire!”

…

…

E un coşciug de clipe viaţa,
plângând la căpătâi mistere.
Îl priveghează efemere
arare bucurii de gheaţă.

Mocnită iubire

Mocnită iubire îşi mistuie-n mine,
cu ploapele-nchise în vise senine,
trudita-i putere ce-şi poartă prin vine
un rai cu-al lui cântec n-acorduri divine.

Adusă în fire cu slăvi s-o-ncunune,
abilă să-nvie o viaţă-n genune,
azi luptă cu mine, cu-a jertfei minune,
să facă un templu de har ce n-apune.

Azi e mai frig

Azi e mai frig şi… mai că plouă.
Lăsând să treacă clipa goală
îmi strâng iar mainile în poală
cum aş trăi o viaţă-n nouă.

Prins ca-n oglindă, viitorul,
îmi arde focul amintirii,
iar din culisele iubirii
adun cenuşa cu fiorul.

La flacără de amintire
îmi încălzesc stingher speranţa,
iar viitorul cu chitanţa
îmi cere preţ drept vechea fire.

Omul:

Un pământ ce poart’un nume
şi viaţa’l joacă’n glume,
făcându’i din zile sume,
într’un chip să îl rezume;

un neant ce se deşteaptă
şi tot cerul îl aşteaptă
c’ar fi inimă’nţeleaptă
c’ar trăi, de viaţă aptă
(că şi’ar ţine calea dreaptă).

Nu mă întreba de mine:
trec şi eu şi altul vine.
Că trăieşti, o ştii prea bine,
porti un Dumnezeu în tine.

Cum Il ştii şi cum te ştie
vor şti vecii ce’or să vie,
că de drag sau de furie
te’a îmbrăţişat o glie.

sonetul tăcerii

poţi în raze să clădeşti din temple slavă,
chiar şi ceru’n mângâieri să’l cerni pe ele,
şi c’o vorbă s’aduci noapte fără stele,
fără dor, pe’o inimă de linişti cavă.

poţi să ţeşi din boreale zări perdele
peste timpul ce’şi prelinge cu zăbavă
înţelesuri şterse pe’o limbă gângavă
şi c’o vorbă s’aduci noapte fără stele.

poţi să curmi din linişti taine pentru viaţă,
să le’nşiri pe timpuri ca pe’un fir de aţă,
să pătrunzi cum trece’o rază prin zăbrele…

poţi să plângi nestăvilite râuri greul
cu aproapele alături, să’ţi pierzi eul,
şi c’o vorbă s’aduci noapte fără stele.