Mocnită iubire

Mocnită iubire îşi mistuie-n mine,
cu ploapele-nchise în vise senine,
trudita-i putere ce-şi poartă prin vine
un rai cu-al lui cântec n-acorduri divine.

Adusă în fire cu slăvi s-o-ncunune,
abilă să-nvie o viaţă-n genune,
azi luptă cu mine, cu-a jertfei minune,
să facă un templu de har ce n-apune.

Despre pace

Ce’ar fi dacă’ntr’o zi s’ar opri
pacea?
Ţi’ai găsi carapacea
şi fără linişte
ai măsura timpul fără zgomote.

Toţi în jur ar fi la fel.
Ar fi un fel de hotel
unde toţi dorm,
toţi visează,
şi nimeni nu s’ar odihni,
pentru că somnul le’ar fi treaz,
şi visele despre pace.

Poate, dacă un singur om ar fi
mai înţelept,
şi ceilalţi cu el,
ar pune totu’ntr’un ţel,
şi gândul lui s’ar numi pace.

Morală:
Singur nu poţi fi plin de pace…
(sau: pacea se dă doar la comun)

din culisele iubirii

Acolo ploapele’şi plâng aţipirea
sub stropi de lumină
şi luna’i băută’n pahar
de vise…
Acolo cântecu’i mai mut decât
mirosul de răchită iarna…
Acolo te odihneşti tu:
în dorul meu…